George Löwendal – R.U.R. de Karel Čapek -Decorul prologului
R.U.R. de Karel Čapek, regia Aurel Ion Maican
Potrivit întregii atmosfere a piesei şi complet de acord cu intenţiile d-lui Aurel I. Maican, am voit ca prin montare să redau impresia de mecanizare, care caracterizează epoca, când maşina domină din ce în ce mai mult omul. Chiar în timpul nostru, omul – inventator al maşinii – în dorinţa ca aceasta să-i servească cât mai mult, a ajuns fără să-şi dea seama în situaţia ca el să fie servitorul maşinii inventate. Aproape în fiecare zi avem câte o nouă invenţie, dar cu cât maşinile se dezvoltă mai mult, cu atât oamenii sunt mai nevoiţi să robească în serviciul acestor zei noi. Nu ştiu ce-a gândit Čapek, dar mie îmi convine să văd în piesa lui un optimism care corespunde şi părerilor mele. Maşina trebuie să fie servită. Čapek, în utopica sa piesă R.U.R., găseşte o cale ca maşina să fie servită şi totuşi oamenii să rămână liberi. Care-i calea? Ne-o indică prin roboţi: oamenii mecanici. […]
Piesa este o fantezie. De aceea şi eu în montare nu fac lucruri corespunzătoare vieţii adevărate. Nu voi da impresia interiorului unei camere şi nici impresia unei maşini adevărate. Mă rezum să dau numai, într-un fel de manieră constructivistă, o noţiune de linii mecanice, reci, sobre, lipsite complet de căldura sentimentului omenesc. Pornind pe această cale, mi-am permis să nu mă ţin de indicaţiile autorului asupra montării. Astfel, am prefăcut biroul directorului uzinei de roboţi într-un aparat, prin care el conduce întreaga fabrică etc. […]
Teatrul este artă. După părerea mea, fiecare piesă constituie şi un pretext pentru o reprezentaţie teatrală. Este deci vorba de joc. Şi eu, în R.U.R., m-am jucat, făcând trucuri în măsura în care timpul material şi mijloacele teatrului nostru mi-au permis. Când este vorba însă de culori, eu ca pictor pasionat am devenit serios. Apreciind valoarea culorilor, am ales pentru R.U.R. o gamă sinistră: negru, argint, gri-albăstrui de oţel, gri pur şi alb…
George Löwendal, Spectatorul, decembrie 1927
George Löwendal – R.U.R. de Karel Čapek – Decorul pentru actele I și II
Mi-am asumat greaua sarcină de a juca pentru prima dată la noi în ţară teatrul lui Čapek. […] Cum R.U.R. este o dramă utopică, eu aduc primul personaj din piesă pe cale ireală – cu trapa – şi tot astfel fac să dispară pe aceeaşi cale ultimul personaj. Cred că astfel începutul şi sfârşitul marchează perfect ficţiunea piesei. […]
În R.U.R., Čapek simbolizează mecanizarea individului, punând omenirea să cânte ode păgâne „Curentului electric“. Din asta fac şi eu un simbol în piesă, iluminând un glob pământesc. În momentul în care ultimii oameni sunt omorâţi de roboţi (germenul degeneraţiei), lumina globului se stinge… pământul se răceşte. […]
În ceea ce priveşte montarea, am văzut numai dinamismul şi constructivismul care emană din piesă, constructivism care să formeze atmosfera unei acţiuni utopice.
Baronul Löwendal – excelentul pictor scenograf al teatrului – a înţeles perfect intenţiunile mele…
Aurel Ion Maican, Spectatorul, decembrie 1927
George Löwendal – R.U.R. de Karel Čapek – Elemente de decor pentru actele I şi II; în centru, „Zidul care se ridică“ în prolog, dar văzut din spate
[…] Oriunde ar lucra, decorurile sale au o vervă surprinzătoare în linii şi culori, un „patos“ inconfundabil. Ele se disting imediat, nu numai printr-o imaginaţie febrilă, acordată dramei sau comediei, dar prin ceva mai mult: o nelinişte existenţială, strunită, filtrată, sesizabilă totuşi. Cronicarul simte fiorul aparte adus de un fundal peisagistic sau de un interior conceput de Löwendal.
[…] În raport cu „atmosfera“ – unică sau diferenţiată, persistentă sau schimbându-se după acte şi tablouri, dar, în ultimă instanţă, gândită coerent, definitorie la nivelul întregului spectacol – decorurile se stabilesc pe principiul „armonizării elementului plastic“. A fost edificator modul lor de rezolvare, de la realism la cubism în funcţie de stările sufleteşti ale eroului principal, din Crimă şi pedeapsă. Cubist va fi tratată şi scenografia altui coşmar: cel al robotizării fiinţelor din R.U.R. de Karel Čapek (1927). Simplificarea geometrică a decorului cinetic, cu efecte luminoase, corespunde unei schematizări şi mecanizări a umanului. Imaginată cubist, epoca în care „maşina domină din ce în ce mai mult omul“(G. Löwendal, în Spectatorul, nr. 6, 1927) nu aparţine unei utopii, nu este doar previziunea unui viitor probabil, ci îşi are sorgintea şi semnele alarmante în contemporaneitate. […]
Ion Cazaban – George Löwendal, un aristocrat în luminile rampei, 2011