George Löwendal – Sfântul Gheorghe omorând balaurul (Autoportret), acuarelă și creioane colorate pe hârtie, 1932-1933
Expoziția de pictură George Baron Löwendal
Unul dintre cele mai frumoase tablouri din expoziție este marea acuarelă pe care Löwendal a numit-o „îngerul meu păzitor”: Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Acesta din urmă, străpuns de lancea sfântului, este figurat ca un ornament orientalizant ce acoperă în întregime partea inferioară a imaginii. Călare pe un armăsar alb, înconjurat de un nimb incandescent, cu o privire necruțătoare, sfântul Gheorghe dă lovitura de grație. Soarele și luna reprezintă aici simboluri religioase și mistice. Mai mult decât atât însă, lucrarea este o imagine a luptei omului împotriva răului și depravării, iar în artă, împotriva urâtului și lipsei de sensibilitate. Löwendal duce o astfel de cruciadă și de aceea acest tablou este, mai mult decât oricare altul, un simbol al luptei sale împotriva trivialității. Armele artistului sunt frumosul și adevărul, iar pe câmpul de bătălie al acestei expoziții Löwendal este triumfător.
David Friedmann, Czernowitzer Morgenblatt, 29 septembrie 1933
[…] În marea diversitate a operei lui Löwendal se poate identifica însă o constantă, care este figura umană: lait-motiv ce îmbraca diverse forme și tonalități într-un univers teatral, populat de personaje reale sau imaginare. În cazul portretelor se resimte experiența dobândită de el în lumea spectacolului, efectul pe care îl obține fiind comparabil cu cel al unui close-up cinematografic ce focalizează detaliul expresiv pe un fundal difuz și subliniază astfel introspecția personajelor. În mod excepțional se insinuează și autoportretul, așa cum se întâmplă, în mod paradoxal, într-o compoziție religioasă, Sfântul Gheorghe omorând balaurul: un tablou nefinisat, ce evocă prin linie și cromatică stilul graficii publicitare Art Deco, având la bază un desen colorat în care figura sfântului este substituită de autoportretul nud al artistului. Această formă de autoreferențialitate, amintind de practica maeștrilor renascentiști de a-și disimula portretele în imagini sacre, poate fi citită ca o formă de autoironie sau ca o modalitate subversivă de asumare a unui alter ego.
Ruxandra Demetrescu, George Löwendal, Arta ca teatru, teatrul ca artă, ICR Berlin 2017