George Löwendal

Pictor, grafician, pedagog și maestru al primelor generații de artiști plastici din România postbelică, George baron Löwendal (1897, Sankt-Petersburg – 1964, București) a fost și un remarcabil om de teatru. Născut într-o familie danezo-rusă cu origini nobiliare, format în Rusia avangardelor artistice, s-a afirmat ca pictor decorator în Bucureștiul anilor ’20, devenind, ulterior, timp de aproape un deceniu, scenograful Teatrului Național din Cernăuți. În cosmopolitul oraș bucovinean, a creat decoruri de referință și a înființat, în 1928, primul teatru profesionist de marionete din România.
Receptiv la mutațiile scenei începutului de secol XX (futurism, constructivism, expresionism), a susținut prin întreaga sa operă mișcarea de teatralizare a teatrului, fiind colaboratorul apropiat al celor mai însemnați regizori români și trezind admirația celor mai exigenți critici și artiști ai timpului său.

10 mai (27 aprilie stil vechi) 1897

– Se naște, în Sankt-Petersburg, George, primul fiu al lui Laurențiu II baron Löwendal, ofițer în armata țaristă. Conform scurtei informări genealogice incluse în blazonul familiei, baronii Löwendal erau descendenți din Ulrik Frederick Gyldenløve, născut în 1638, fiul regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și Norvegiei, căsătorit cu Sophie Uhren (de origine nobilă daneză). Mama lui George, Liubov Gavrișova, era fiica lui Lev Osipovici Gavrișov, ofițer erou al Flotei Ruse a Mării Negre.

Soții Löwendal vor avea încă trei băieți: Lev, Nikolai și Boris.

1914–1917

George Löwendal absolvă liceul la Kiev. Frecventează apoi, în Sankt-Petersburg (Petrograd), cursuri de belle-arte, printre care cele ale pictorului Saveli Moiseevici Zeidenberg. Îi are ca mentori pe peredvijnicii Aleksandr Vladimirovici Maiakovski și pe Aleksandr Petrovici Aleksandrov.

Activează sporadic ca actor, balerin, pictor decorator, iar în 1915 lucrează ca scenograf la Teatrul de operă al Prințului de Oldenburg. Tot aici, Nikolai Figner, celebrul tenor și director al Companiei, îi remarcă prezența scenică (calitățile actoricești) și îl numește actor al Teatrului Imperial, în ciuda faptului că nu absolvise Conservatorul dramatic. (repertoriu probabil: Moartea lui Ivan cel Groaznic de A.K. Tolstoi și Cneaz Potemkin Tavrichesky).

15 martie 1917: Țarul Nicolae al II-lea abdică.

7 noiembrie 1917: Are loc Revoluția Rusă. Bolșevicii conduși de Lenin preiau puterea. Începe războiul civil.

1918–1921

Tatăl artistului, Laurențiu II baron Löwendal, ar fi murit, se pare, într-o acțiune având drept scop salvarea familiei Țarului Nicolae al II-lea (care avea să fie executată în vara lui 1918). În aceeași perioadă, mama sa, Liubov Gavrișova, este deportată în Uzbekistan.

George își urmează mentorul, profesorul Aleksandrov, în Basarabia. La Soroca își descoperă pasiunea pentru teatrul de animație: confecționează păpuși, scrie piese împreună cu Ariadna Ambrozieva, logodnica sa, și pune în scenă spectacole pentru copii. La Chișinău, colaborează cu diverse companii teatrale ca pictor scenograf; creează decoruri cu motive inspirate din folclorul rus (lubok). De asemenea, realizează panouri decorative pentru Pavilionul Adunării Nobilimii.

9 aprilie 1918: Ca urmare a Actului Unirii, votat de Sfatul Țării de la Chișinău, provincia Basarabia intră în componența Regatului României.

28 noiembrie 1918: În Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei hotărăște Unirea Bucovinei cu Regatul României.

1921

Se căsătorește la Chișinău cu Ariadna Ambrozieva, originară din Tula (Rusia), studentă la Facultatea de Drept din Odesa. Poetă, scriitoare, solistă-concertistă și, mai târziu, profesoară de limbi străine și canto, ea îl va sprijini întreaga viață, fiindu-i critic și sfătuitor competent.

1921–1925

Tinerii căsătoriți se stabilesc la București, unde artistul va învața limba română.

Activează ca pictor scenograf și regizor la câteva grădini de vară și teatre de revistă: Cărăbuș, Grădina Blanduziei, „Carol cel Mare” (Eforie).

Este solicitat să lucreze cu reprezentanți de seamă ai scenei interbelice: la Teatrul „Regina Maria” (Compania „Bulandra”) și la Teatrul Central, unde se afla celebra Trupa din Vilna, stabilită pentru câteva stagiuni la București – aici colaborează mai ales cu regizorul Iacob Sternberg, adept al „teatrului sintetic”, autor al unor antologice montări de factură experimentală.

Se afirmă ca grafician, publicând în presa culturală numeroase desene și sarje prietenești (caricaturi).

La 28 octombrie 1923, se naște prima sa fiică, Lydia (m. 2006).

La 13 iunie 1925, se naște cea de-a doua fiică, Irina (m. 1995).

1926–1935

Participarea la prima expoziție colectivă de scenografie din perioada interbelică – organizată de criticul de artă Ștefan Nenițescu la Librăria „Hasefer” din București – îl impune printre cei mai valoroși pictori decoratori români. Alături de Löwendal, expun lucrări Theodor Kiriacoff-Suruceanu, Marcel Iancu, M. H. Maxy s.a.

Acceptă un angajament ca pictor scenograf și director tehnic la Teatrul Național din Cernăuți (în acel moment, cea mai tânară companie subvenționată din țară). Părăsește Capitala și, împreună cu familia, se stabilește în cosmopolitul oraș bucovinean.

În aceeași perioadă, aici lucrează artiști de prim-plan ale generației sale: Victor Ion Popa (numit director artistic al instituției), Aurel Ion Maican, George Mihail Zamfirescu – animatori ai vieții teatrale interbelice de care îl apropie viziunea înnoitoare asupra artei spectacolului. Grație colaborării sale cu cei trei regizori, scena cernăuțeană e propulsată în avangarda mișcarii teatrale românești.

Pentru deschiderea stagiunii 1926–1927, Löwendal proiectează și execută o cortină extrem de elogiată în presa vremii.

Realizează o montare inedită a piesei Crimă și pedeapsă, dramatizare după Dostoievski, propunând o inovație tehnică – scena glisantă pe șine.

Are un rol decisiv la înființarea primului teatru cult de păpuși și marionete din România, inaugurat ca secție a Teatrului Național din Cernăuți la 1 mai 1928; pentru spectacolul coupé prezentat cu acel prilej, Directorul de teatru și Bastien și Bastienne – opere comice într-un act de W. A. Mozart –, creează păpușile, costumele, decorurile, precum și cortina pictată a micului teatru de animație.

În stagiunea 1927–1928, realizează decorurile pentru R.U.R. de Karel Čapek, cea dintâi montare românească a unei piese SF, și construiește prima scenă turnantă din țară.

În paralel, lucrează pictură de șevalet. Este atras de țăranii și de mănăstirile din Bucovina, care vor deveni motiv predilect și caracterizant al creației sale plastice.

1931–1933

În 1931, înființează Societatea Artiștilor Plastici din Bucovina, denumită „Prietenii Artei”, și participă la prima Expoziție de Toamnă vernisată sub auspiciile acestei societăți.

În 1932, este prezent cu lucrări în Expoziția Pictorilor Moldoveni, organizată sub egida Academiei de Belle-Arte din Iași.

În 1933, expune 89 de tablouri la Palatul Național din Cernăuți.

1934

Obține un succes triumfal la Timișoara, cu decorurile operetei Țara surâsului de Franz Lehár. În semn de omagiu, autoritățile orașului îi dăruiesc una dintre ghiulelele conservate în Muzeul de Istorie a Banatului – mărturie a participării strămoșului său, Ulrich Frederik Voldemar conte de Løvendal, la eliberarea Timișoarei de sub ocupația turcă (1716).

1935–1940

Septembrie–octombrie 1935: prima expoziție personală de anvergură la Sala Mozart din București (tablouri în ulei, desene, acuarele). Critica de specialitate îl consacră ca reprezentant de seamă al artei plastice românești.

În 1936, Leo van Puyvelde, președintele Comitetului Internațional de Istoria Artei, îi achiziționează tabloul Țăranul cu pălăria ruptă (1935) pentru Muzeul de Artă Modernă din Bruxelles.

Organizează o expoziție de pictură la Vatra Dornei.

În toamna aceluiași an, expune 141 de lucrări la Muzeul Carol al II-lea din Cernăuți, eveniment cu remarcabile ecouri în presa vremii.

În 1937, revine definitiv la București, împreună cu familia.

Participă cu lucrări de grafică (afișe) la toate expozițiile Oficiului Național de Turism din țară și străinătate.

Deși se implică din ce în ce mai rar în proiecte teatrale, reia colaborarea cu regizorul Iacob Sternberg și lucrează decoruri pentru companiile conduse de acesta: Trupa „Sidy Thal” și Studioul Teatral Evreiesc din București (BITS).

1942–1943

O scurtă perioadă, George Löwendal colaborează ca scenograf la Teatrul Național din Craiova.

În 1943, pictează în Bucovina și apoi deschide expoziția de mare succes găzduită la Sala Universul din București. Toate cele 80 de tablouri expuse au fost vândute.

Participă la o expoziție de artă românească organizată la Veneția.

1944–1945

Colaborează pentru prima dată cu Opera Națională din București (semnează scenografia pentru Tosca de Giacomo Puccini și Casanova, operă comică de Mihail Daia).

1945–1946

Contribuie, donând machete și schițe, la înființarea Teatrului Țăndărică din București, primul teatru profesionist de papuși și marionete din România.

Expune la Salonul Oficial de Toamnă din București. Vernisează expoziția personală (portrete de țărani bucovineni) din sălile Parlamentului Român.

Organizează – eveniment inedit pentru peisajul cultural al vremii – o expoziție de pictură în mina Ghelari din județul Hunedoara.

1947–1948

Este omagiat în publicațiile vremii la împlinirea vârstei de 50 de ani.

În 1947, i se conferă, de către Regele Mihai I al României, Ordinul „Meritul cultural” în grad de ofițer.

Participă la Expoziția Anuală de Artă Plastică din București.

Predă cursuri de perspectivă la Uniunea Arhitecților din România.

1949 –1950

Membru fondator al Uniunii Artiștilor Plastici și al Fondului Plastic din România.

Consilier artistic la Institutul de Proiectări Metalurgice din București, pentru care realizează o serie de compoziții cu tematică industrială.

1950–1957

În toată această perioadă, activează ca profesor universitar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Întâlnirea cu Löwendal, profesor nonconformist, generos și exigent, se dovedește hotărâtoare pentru foștii săi studenți, printre care se regăsesc nume importante ale scenei artistice contemporane: Sanda Nițescu, scriitoare și pictoriță, Ariana Nicodim, pictoriță, Dorana Coșoveanu, istoric și critic de artă, Adriana Leonescu, scenografă, Dan Nemțeanu, scenograf și pictor, Nicolae Săftoiu, grafician, ș.a.

În 1953 și 1954, participă la Expoziția Anuală de Stat a artiștilor plastici.

În vara anului 1954, ține lecții deschise pentru studenții săi în cetatea medievală a Sighișoarei.

La 11 noiembrie 1954, se stinge din viață soția sa. În următorii ani, artistul va fi preocupat de redactarea creației literare a Ariadnei Löwendal, precum și de redactarea propriilor scrieri.

Publică în periodicele vremii câteva povestiri cu caracter autobiografic.

Începând din luna august a anului 1955, își semnează lucrările de artă plastică GLA (adăugând propriilor inițiale litera A, de la prenumele soției).

1957–1964

Participă cu mai multe portrete la ediții succesive ale Expoziției Interregionale de Artă Plastică de la Iași.

În fiecare vară, pictează în Bucovina numeroase peisaje și chipuri de țărani.

1964

La 2 ianuarie se naște, la București, nepoata sa, Ariadna, fiica Irinei.

18 februarie 1964 – George Löwendal se stinge din viață fulgerator. Este înmormântat la cimitirul Sfânta Vineri din București.

Galerie imagini

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*
*
*