Hora Unirii la Domeniul Manasia

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Hora Unirii, această manifestație pur românească ce semnifică înfrățire, a fost jucată prima dată pe 24 ianuarie 1859, atunci când românii din Principatele Țara Românească și Moldova se uneau, punând bazele la ceea ce avea să devină, la 1 Decembrie 1918, România Mare.

Mai bine de un secol a trecut de la acele evenimente ce aveau să schimbe total cursul istoriei, însă un lucru cu siguranță nu s-a schimbat: hora este în continuare o formă de manifestare publică a bucuriei și unității naționale.

Tocmai de aceea este de la sine înțeles că nu puteam sărbători mai bine Unirea Principatelor Române decât printr-un eveniment unic, intitulat sugestiv ,,HORA UNIRII‘‘ pentru a marca atât Unirea Principatelor Române de la 1859, cât și Marea Unire de la 1918.

Vă invităm să luați parte la această manifestație culturală deosebită, pe 24.01.2019, începând cu ora 12.30, la Domeniul Manasia, o bijuterie de patrimoniu unică în peisajul Bărăganului. O paradă spectaculoasă de costume, o expoziție de tablouri și un concert de excepție sunt doar câteva din surprizele cu care vă așteptăm în cadrul acestui eveniment cu totul special.

Transportul de la București la Manasia și retur este asigurat cu autocare puse la dispoziție de Fundația Löwendal.

Autocarele vor pleca din fața Fundației, Piața Gheorghe Cantacuzino nr. 1 (Parcul Ioanid) la orele 11.00 și se vor întoarce de la Domeniul Manasia la orele 17.30.

Domeniul Manasia
Intrarea Conacului, 925300, Manasia 925300
www.domeniulmanasia.ro

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Acest eveniment face parte din proiectul cultural ,,România 100: Scenografie. Pictură. Costum.‘‘organizat de Fundația Löwendal și finanțat de Primăria Sector 1 București prin Centrul Cultural Sector 1 în cadrul programului „Centenar pentru toți‘‘ – sesiunea 2017-2020.

Parteneri Proiect: Domeniul Manasia, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Teatrul Național București, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

https://www.facebook.com/romania100scenografiepicturacostum/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.