119 ani de la nașterea scenografului și pictorului George Löwendal

Se naște pe 10 mai (27 aprilie stil vechi) 1897 în Sankt-Petersburg, ca primul fiu al lui Laurențiu II baron Löwendal, ofițer danez în armata țaristă.  Mama lui George, Liubov Gavrișova, era fiica lui Lev Osipovici Gavrișov, ofițer erou al Flotei Ruse a Mării Negre. Soții Löwendal vor avea încă trei băieți: Lev, Nikolai și Boris.

George Löwendal absolvă liceul la Kiev. Frecventează apoi, în Sankt-Petersburg, cursuri de belle-arte, printre care cele ale pictorului Saveli Moiseevici Zeidenberg. Îi are ca mentori pe peredvijnicii Aleksandr Vladimirovici Maiakovski și pe Aleksandr Petrovici Aleksandrov.

Activează sporadic ca actor, balerin, pictor decorator, iar în 1915 lucrează ca scenograf la Teatrul de operă al Prințului de Oldenburg. Tot aici, Nikolai Figner, celebrul tenor și director al Companiei, îi remarcă prezența scenică (calitățile actoricești) și îl numește actor al Teatrului Imperial, în ciuda faptului că nu absolvise Conservatorul dramatic.  

În 1917 are loc Revoluția Bolșevică. Lenin preia puterea. Începe războiul civil. Tatăl artistului, Laurențiu II baron Löwendal, ar fi murit, se pare, într-o acțiune având drept scop salvarea familiei Țarului Nicolae al II-lea (care avea să fie executată în vara lui 1918). În aceeași perioadă, mama sa, Liubov Gavrișova, este deportată în Uzbekistan.

George își urmează mentorul, profesorul Aleksandrov, în Basarabia. La Soroca își descoperă pasiunea pentru teatrul de animație: confecționează păpuși, scrie piese împreună cu Ariadna Ambrozieva, logodnica sa, și pune în scenă spectacole pentru copii. La Chișinău, colaborează cu diverse companii teatrale ca pictor scenograf; creează decoruri cu motive inspirate din folclorul rus. De asemenea, realizează panouri decorative pentru Pavilionul Adunării Nobilimii.

În 1921 se căsătorește la Chișinău cu Ariadna Ambrozieva, originară din Tula (Rusia), studentă la Facultatea de Drept din Odesa. Poetă, scriitoare, solistă-concertistă și, mai târziu, profesoară de limbi străine și canto, ea îl va sprijini întreaga viață, fiindu-i critic și sfătuitor competent. Tinerii căsătoriți se stabilesc la București, unde artistul va învața limba română.

George Löwendal activează ca pictor scenograf și regizor la câteva grădini de vară și teatre de revistă: Cărăbuș, Grădina Blanduziei, „Carol cel Mare” (Eforie). Este solicitat să lucreze cu reprezentanți de seamă ai scenei interbelice: la Teatrul „Regina Maria” (Compania „Bulandra”) și la Teatrul Central, unde se afla celebra Trupa din Vilna, stabilită pentru câteva stagiuni la București – aici colaborează mai ales cu regizorul Iacob Sternberg, adept al „teatrului sintetic”, autor al unor antologice montări de factură experimentală.

La începutul anilor ’30, acceptă un angajament ca pictor scenograf și director tehnic la Teatrul Național din Cernăuți (în acel moment, cea mai tânară companie subvenționată din țară). Părăsește Capitala și, împreună cu familia, se stabilește în cosmopolitul oraș bucovinean.  În aceeași perioadă, aici lucrează artiști de prim-plan ale generației sale: Victor Ion Popa (numit director artistic al instituției), Aurel Ion Maican, George Mihail Zamfirescu – animatori ai vieții teatrale interbelice de care îl apropie viziunea înnoitoare asupra artei spectacolului. Grație colaborării sale cu cei trei regizori, scena cernăuțeană e propulsată în avangarda mișcarii teatrale românești.

Pentru deschiderea stagiunii 1926–1927, Löwendal proiectează și execută o cortină extrem de elogiată în presa vremii.

Realizează o montare inedită a piesei Crimă și pedeapsă, dramatizare după Dostoievski, propunând o inovație tehnică – scena glisantă pe șine.

Are un rol decisiv la înființarea primului teatru cult de păpuși și marionete din România, inaugurat ca secție a Teatrului Național din Cernăuți la 1 mai 1928. 

În stagiunea 1927–1928, realizează decorurile pentru R.U.R. de Karel Čapek, cea dintâi montare românească a unei piese SF, și construiește prima scenă turnantă din țară.

În paralel, lucrează pictură de șevalet. Este atras de țăranii și de mănăstirile din Bucovina, care vor deveni motiv predilect și caracterizant al creației sale plastice.

Înființează Societatea Artiștilor Plastici din Bucovina, denumită „Prietenii Artei”, în anul 1931 și participă la prima Expoziție de Toamnă vernisată sub auspiciile acestei societăți.

În 1932, este prezent cu lucrări în Expoziția Pictorilor Moldoveni, organizată sub egida Academiei de Belle-Arte din Iași.

Obține un succes triumfal la Timișoara, cu decorurile operetei Țara surâsului de Franz Lehár. În semn de omagiu, autoritățile orașului îi dăruiesc una dintre ghiulelele conservate în Muzeul de Istorie a Banatului – mărturie a participării strămoșului său, Ulrich Frederik Voldemar conte de Løvendal, la eliberarea Timișoarei de sub ocupația turcă (1716).

În perioada septembrie–octombrie 1935 se desfășoară prima expoziție personală de anvergură la Sala Mozart din București (tablouri în ulei, desene, acuarele). Critica de specialitate îl consacră ca reprezentant de seamă al artei plastice românești.

În 1936, Leo van Puyvelde, președintele Comitetului Internațional de Istoria Artei, îi achiziționează tabloul Țăranul cu pălăria ruptă (1935) pentru Muzeul de Artă Modernă din Bruxelles.

Revine definitiv la București, împreună cu familia, în anul 1937 și se implică din ce în ce mai rar în proiecte teatrale. 

În 1943, pictează în Bucovina și apoi deschide expoziția de mare succes găzduită la Sala Universul din București. Toate cele 80 de tablouri expuse au fost vândute.

Participă la o expoziție de artă românească organizată la Veneția.

Colaborează cu Opera Națională din București și contribuie la înființarea Teatrului Țăndărică din București, primul teatru profesionist de papuși și marionete din România.

În 1947 organiează un eveniment inedit pentru peisajul cultural al vremii – o expoziție de pictură în mina Ghelari din județul Hunedoara.

În anii ’50 activează ca profesor universitar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Întâlnirea cu Löwendal, profesor nonconformist, generos și exigent, se dovedește hotărâtoare pentru foștii săi studenți, printre care se regăsesc nume importante ale scenei artistice contemporane: Sanda Nițescu, scriitoare și pictoriță, Ariana Nicodim, pictoriță, Dorana Coșoveanu, istoric și critic de artă, Adriana Leonescu, scenografă, Dan Nemțeanu, scenograf și pictor, Nicolae Săftoiu, grafician, ș.a.

În fiecare vară, pictează în Bucovina numeroase peisaje și chipuri de țărani.

Pe 18 februarie 1964, George Löwendal se stinge din viață fulgerator. Este înmormântat la cimitirul Sfânta Vineri din București.