Expoziția HELMUT STÜRMER – SPAȚII IMAGINARE și lansarea Albumului de scenografie STÜRMER / SCENOGRAFII, VOL. II @ Fundația Löwendal

Helmut Stürmer, Fundația Löwendal și UNITER au plăcerea de a vă invita vineri, 25 octombrie, ora 18.00, la vernisajul expoziției HELMUT STÜRMER – SPAȚII IMAGINARE şi lansarea albumului de scenografie, STÜRMER/SCENOGRAFII, VOL. II.

Evenimentul este inclus în dechiderea programulului Festivalului Național de Teatru (ediția a 23-a, 25 octombrie – 3 noiembrie 2013) și va avea loc la sediul Fundației Löwendal din Bucuresti, Piaţa Gheorghe Cantacuzino nr. 1, sector 2 (lângă Parcul Ion Voicu – Grădina Icoanei).

Prezintă: Ariadna Avram, președinta Fundaței Löwendal, Marina Constantinescu, critic de teatru şi Helmut Stürmer.

Expoziția HELMUT STÜRMER – SPAȚII IMAGINARE, prezintă peste 200 de lucrări din cariera artis­tică a scenografului și pictorului Helmut Stürmer – machete, fotografii, schiţe de concepţie, pictură, grafică, montaje video și imagini din spectacole – realizate de artist după 1990 și până în prezent, pentru film și spaţii teatrale româneşti şi internaționale.

Conceptul curatorial îi aparține artistului iar muzica expoziției este compusă de Vasile Șirli.

Expoziția este realizată cu sprijinul Fundației Löwendal, Firmei de Construcții Decor ALTAX din București, Uniter și al echipei coordonate de Corina Grămoșteanu.

Grafica afișului: Helmut Stürmer și Irina Moscu.

Durata expoziției: 25 octombrie – 30 noiembrie 2013.

Program de vizitare, luni-vineri: 10.00 – 18.00, sâmbătă-duminică: 10.00 – 14.00.

 

Albumul de scenografie STÜRMER/SCENOGRAFII, VOL. II, lansat cu ocazia vernisajului expoziției HELMUT STÜRMER – SPAȚII IMAGINARE, cuprinde imagini, documente, proiecte ale realizării diverselor scenografii pentru film și spaţii teatrale româneşti şi internaționale (schiţe de idei, fotografii de machete, imagini din spectacole) realizate de Helmut Stürmer în perioada 2007 – 2013.

Albumul este realizat cu sprijinul Fundației Löwendal și al prietenilor artistului, Gitta Kampffmeyer-Möhling și Herman Kampffmeyer.

Textele sunt prezentate în limbile română, germană şi engleză.

Design album: Helmut Stürmer, Timotei Nădășan

Fotografii: Frank Stürmer, Helmut Stürmer, Mihaela Marin, Mike Hoban

Tehnoredactarea și prelucrarea imaginilor: Lenke Janitsek

Traduceri: Raluca Petrulian și Dr. Nicoleta Cimpoeș

Tipar: Idea Design & Print, Cluj, 2013

 

După ce a lucrat la mai multe teatre din România, din 1977 Helmut Stürmer s-a stabilit în Germania. Printre spectacolele celebre realizate în străinătate se numără şi cele la care a colaborat cu regizori români: „Azilul de noapte” de Gorki, în regia lui  Liviu Ciulei la Old Tote Theater, Sydney sau „Troienele” de Euripide (regia: Vlad Mugur) la Teatrul Municipal din Würzburg, „Trei surori” de Cehov la Theatre de l’Union din Limoges/Franţa (regia: Silviu Purcărete). La Théatre de la Ville din Paris a făcut „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (regia: Andrei Şerban) şi „Arden of Faversham” (regia: Lucian Pintilie). A revenit în România, unde a lucrat la mai multe spectacole, în special cu Vlad Mugur, dar și cu Alexandru Dabija, Silviu Purcărete sau Radu Afrim. Între acestea se numără „Hamlet” de la Teatrul Naţional din Cluj și „Faust” la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu. (CV Helmut Stürmer)

 

CINCI TABLOURI CU HETI

Ploaie deasă și vînt cumplit pe malul oceanului, în Bretagne. Heti s-a înfășurat într-o folie de plastic și încearcă să administreze jarul dintr-un grătar de tablă adăpostit sub o umbrelă galbenă. Ploaia bate oblic și totul e ud. Pe grătar niște pești delicați s-au fărîmițat. Heti e furibund și repetă într-una: «Terci! Terci! S-au făcut terci» Nu te mai poți întelege cu el. 

*

Abia sosit la Buenos Aires, Heti dă fuga la piața din San Telmo într-o prăvălioară de pălării. Încearcă pălăriile una cîte una cu mișcări încete și grijulii de parcă ar dezamorsa bombe. Heti are cea mai mare colecție de pălării. Îl urmăresc de afară. Trece timpul. Soarele se plimbă pe cer de la dreapta la stînga în ciuda europenilor. S-a înserat și Heti iese dezamăgit fără o pălărie nouă. După un drum de 13 000 de kilometri !!! 

*

Când ne apucăm de lucru la un spectacol, Heti deschide un caiet nou, impresionant, cu coperte negre și groase. Are alături două, trei stilouri cu fetru fin. Desenează linii elegante pe hîrtia de bună caltate. Eu mă așez intimidat în fața lui. Dacă încerc să-i explic ceva și n-am cuvintele potrivite, Heti îmi întinde generos unul din stilourile sofisticate și mă invită să desenez pe caietul lui. Mă trec sudorile numai la ideea de a mîzgăli acel caiet aristocratic și-i cer o bucată de hîrtie obișnuită și ieftină. Fără să clipească, rupe o foaie din minunatul caiet spunînd că n-are altceva să-mi dea. Mor de rușine. Mai are și o cutiuță delicată de Cotman Water Colours de la Winsor & Newton și pensule fine cu care pictează cu migală japoneză. După cîteva zile caietul e o bijuterie plastică. Nostalgia frumuseții acelui caiet mă urmărește mult după ziua premierei. 

*

Lui Heti îi plac tagliatelele cu hribi, ficatul fraged de vițel, iahnia de fasole picantă, pieptul de pui, schnitzelul, supa de roșii dar mai ales cartofii pregătiți sub orice formă. La sfîrșitul mesei declară politicos: «Sunt foarte mulțumit». Dar este semn sigur că îi place ce a mîncat dacă începe să strănute. O serie de fix paisprezece strănuturi este expresia supremei aprecieri. 

*

Se deschide cortina superbă de velur roșu a unui teatru de aur, italian. Heti urcă pe scenă trăgînd după el în lesă, un tigru gigantic. Dincolo de cortină îl așteaptă o montgolfieră translucidă. Deasupra muntelui Fuji, nori deși din care își face apariția montgolfiera în care plutește Heti însoțit de tigrul lui. Îmbrăcat în cel mai elegant costum de ski, cu ochelari de soare bombați, Heti se aruncă din nacelă. Schiază pe pantele abrupte ale muntelui. Urmele schiurilor caligrafiază pe zapadă un text celebru: «Ismail și Turnavitu». Tigrul îl urmează corectîndu-i, cu salturi prelungi, punctuația. Sau poate n-o fi vorba de Fuji ci de Aconcagua?

SILVIU PURCĂRETE

DESPRE HELMUT 

Cred că, dacă, vreodată, un spirit sud-american dubios și indecis sau dracu știe ce alt-fel de diavol, ar avea bunăvoința să treacă noaptea pe la teatru și să întrebe portarul ce artist mai bîntuie prin clădire, portarul ar răspunde fără să ridice privirea: Domnul Helmut Stürmer. Și dracu’ ar zice: Aha!

ALEXANDRU DABIJA

JURNALUL UNEI MĂŞTI

Scenograful defineşte o lume, o aşează într-un spaţiu, o determină să se exprime acolo, să atingă poezia, să convingă, îi dă dimensiune la vedere, îi crează coordonatele în care să respire, să se mişte, să zboare, să existe. Scenograful este cumva mai mereu „între”. Între sine şi celălalt, între regizor şi textul pe care acesta i-l propune, între tipul său de limbaj, de decodare şi celălalte, între simţul regizorului şi cel al actorului, ducînd, în acelaşi timp, propria aventură, propria fantasmă asupra vieţii sau a ficţiunii. Este artistul-însoţitor prin definiţie. Cel care stă alături, cel care vorbeşte pe limba sa exprimînd gîndul celuilalt şi, deopotrivă, pe al său. Este o profesiune în care orgoliul este fatal pentru că arta aceasta este pusă fundamental sub semnul modestiei profunde, al celui care construieşte pentru ochi, fără să scoată ochii. Este arta prin care se defineşte viziunea „celuilalt” fără ca asta să afecteze propriul drum şi stil. Este o continuă diplomaţie în care spiritul nu poate fi abandonat, propriul eu nu trebuie trădat în nici un fel şi, totodată, el trebuie să topească viziunile, înţelegerea celuilalt/ celorlalţi. Să le fie suport, să le ţină şi susţină confesiunea. Să mergă împreună, fără să-şi părăsească sinele.

De la Helmut Stürmer am învăţat mult despre teatru şi despre mine. Despre ce înseamnă rigoare, muncă, pasiune, nebunie. Ce înseamnă timpul, spaţiul, visul însuşi. La ediţia din 2006 a Festivalului Naţional de Teatru, foaierul Teatrului Naţional din Bucureşti i-a aparţinut, pe toată perioada Festivalului, artistului-scenograf Helmut Stürmer pentru  o vastă expoziţie personală. A fost omagiul meu ca director de festival şi al întregii echipe pe care o conduceam atunci. M-am însoţit cu lumile lui Helmut Stürmer şi cu o parte din formele viselor lui Vlad Mugur şi Silviu Purcărete, regizorii cu care el a călătorit, tulburător, în realităţi şi ficţiuni. Am privit ore şi ore schiţe, variante amănunţite, perspective complet diferite pentru aceeaşi scenă, machete cu decoruri în miniatură, luminate, gata pentru a ţine povestea unui text, a unui autor, a unui regizor, a actorilor. Fotografii superbe povesteau, la rîndul lor, despre o parte din montările la care a colaborat în lume, dar şi la noi, după 1990. Prea puţine documente avem, însă, din ce a făcut la Bulandra, să spunem, pînă a plecat din ţară, în 1977, din spectacolele montate aici sau la Sidney, de pildă, cu Liviu Ciulei sau cu David Esrig la Koln sau cu Dinu Cernescu, Sanda Manu, Vlad Mugur, Dan Nasta la Sibiu, Arad, Cluj, Braşov, Bucureşti. Avem, din fericire, filmele mari realizate atunci de Veroiu, Piţa, Tatos, Gabrea, din „Nunta de piatră”, „Duhul aurului” sau „Dincolo de nisipuri”. Expoziţia mi s-a părut un teritoriu tampon, de mare respiraţie culturală, în care spectatorul păşea şi, fără să fie conştient, era îmblînzit, pregătit, ca într-un prolog, pentru atîtea şi atîtea alte vise teatrale spre care urma să urce.

Rigoarea cu care scenograful lucrează pentru orice fel de scenă se simte întotdeauna pînă în cel mai mic detaliu. Este lumea lui, particulară, intimă, personală, cu toate emblemele şi blazoanele ei şi, în acelaşi timp, a tuturor regizorilor cu care a lucrat. Este lumea lui Helmut Stürmer şi a lui Shakespeare, Brecht, Cehov, Pirandello, Gorki, Bulgakov, Goethe, Moliere, Neil LaBute, Ionesco, Jarry, a lui Mozart, Wagner, Donizetti sau Leonardo da Vinci. O lume puternică, virilă, barocă, luxuriantă sau, dimpotrivă, o lume sordidă, în descompunere, tristă, melancolică. Universuri în culori tari sau patinate, universuri în care lemnul şi/sau fierul poartă conversaţia cu memoria artistului, a teatrului, a noastră. Seriozitatea lui Helmut Stürmer, harul său ca observator şi comentator al înălţimilor şi abisurilor, iubirea de dincolo de viaţă şi de moarte faţă de teatru, de scenă, de artă, de valoare, cultura vastă, minuţiozitatea din stampele japoneze, ştiinţa de a comunica cu sine şi cu ceilalţi, inteligenţa cu care şi-a însoţit regizorii de teatru sau de operă, provocarea să fie mereu altfel, păstrînd reperele stilului recognoscibil, vîna de mare artist purtător de universuri deschise m-au marcat spiritual. În discursul său s-a strecurat mereu şi ludicul. Nebunia bufonului. În sfîrşitul de lume din „Azilul de noapte” al lui Ciulei, în lemnul acela improvizat în forme de adăpost, în liniile interioarelor din cadrele strînse şi tandru mîngîiate de lumina opaiţelor din „Dincolo de nisipuri”, al lui Gabrea, în simbolul crucii şi al morţii în „Hamlet-ul” lui Vlad Mugur, în fabuloasele picturi pentru „Faust” de pe pereţii halelor de la Sibiu şi Edinburgh, în barocul cel mai rafinat şi senzual din „Artaserse”, amîndouă spectacole-semn şi al relaţiei cu Silviu Purcărete, acolo este Helmut Stürmer amprentă în memoria mea subiectivă. Ca şi în zecile de măşti ordonate matematic într-un afiş ce-i poartă semnătura. Mă opresc şi îl privesc zilnic pe peretele alb al casei mele. Cine sînt eu?… Acolo, în desenele lui, măştile teatrului se amestecă în taină cu măştile actorului, cu măştile şi poveştile din eu-l meu. Cred că, uneori, am locuit în aceleaşi poveşti cu măşti ale lui Helmut Stürmer. Asta şi fiindcă l-am adorat pe Paul Bortnovschi. Sau pe Liviu Ciulei. Sau pe Vlad Mugur. Sau pe Silviu Purcărete.

MARINA CONSTANTINESCU

 

 
 
 
 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.