Fundația Löwendal@Salon du Livre Paris 22-25.05.2013

Luni 25 martie 2013, s-a incheiat Salonul Internaţional de Carte de la Paris, considerat cel mai mare eveniment european de profil şi la care România a avut la această ediţie statut de ţară invitată de onoare.

Pe toata durata salonului, la Pavilionul Romaniei, au fost peste 40 de autori de carte, peste 1.000 de titluri în limba română şi peste 600 în franceză, de la poezie la dramaturgie, de la bandă desenată la eseu şi roman, dar şi personalităţi din lumea culturii, Norman Manea, Ana Blandiana, Matei Vişniec, Savatie Baştovoi, Bogdan Suceavă, Bujor Nedelcovici, Mircea Dinescu, George Banu, Nicolae Manolescu, Basarab Nicolescu si mulți alții.

Fundația Löwendal a organizat în data de 23 martie, o Masă Rotundă cu tema ,,George Löwendal, un artist în luminile rampei”, susținută George Banu, critic de teatru și profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle din Paris și Marcel Freydefont, director științific al departamentului de scenografie al Școlii Naționale Superioare de Arhitectură din Nantes. În prezența unui public interesat de creația scenografică a maestrului Löwendal, a avut loc un dialog efervescent despre opera lowendaliană de la inceputul secolului al XX-lea. O reușită a Fundației Löwendal a fost și prezentarea la standul de carte al României, a albumului de scenografie dedicat artistului George Löwendal. Albumul tradus în limba franceză specaial pentru Salonul de carte de la Paris, a putut fi studiat și cumpărat de la Pavilionul Romaniei, împreună cu versiunea albumului în limba română.

 

Imagini de la Pavilionul României

George Banu și Marcel Freydefont

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.