george-lowendal-in-fata-sevaletului-1935

Löwendal în presa vremii


Dl. Lövendal nu caută efecte de lumină şi de culoare, nu se lasă furat de jocul unor nuanţe, ci urmăreşte, cu remarcabilă stringenţă, înfătişarea unui om, adică a unui suflet în forma sa materială, asupra căruia viaţa şi-a săpat drumul şi vicisitudinile sale.

Nu e de ajuns a considera admirabila serie de capete de ţărani, prezentată de dl. Lövendal, numai din punct de vedere documentar, deşi ele au o indiscutabilă valoare de document etnic. Ceea ce ne interesează în primul rând, e realitatea artistică. Lucrând cu o tehnică proprie, în sanguină şi cărbune, cu rare adăugiri de pastel, dl. Lövendal reuşeşte să construiască o figură umană, integrând într-o compoziţie unitară, o serie nesfârşită de detalii, lucrate cu o migală extraordinară. Fiecare zbârcitură din obrazul ars de soare şi muncit de viaţă al ţăranului bătrân e redată cu o exactitate, cu o precizie şi o forţă impresionantă. Dar fiecare din aceste detalii îşi are rostul său, îşi are sensul şi menirea sa în ansamblul expresiei.

Virtuozitatea tehnică a artistului se vădeşte în modul cum acesta a ştiut să redea calitatea materiei. Pielea cojocului e organic diferenţiată de blana neagră ce o împodobeşte sau de inul cămeşii, de paiul pălăriei, de panglica uzată şi de lâna broboadei. Materia e redată în specificitatea sa cu o precizie care aminteşte de dragostea de amănunt a maeştrilor nordici. Dar artistul nu se opreşte la această atenţie acordată amănuntului. Nu se pierde în migala detaliului ci printr-o forţă excepţională, îl îmbină în ansamblul expresiei, îl utilizează ca un element constitutiv în compoziţia sa”.

Ionel Jianu, cronicar de artă

Rampa, 14 iulie 1935

 

„Ceea ce impune în primul rând la Løvendal este puterea sa de a reda psihologia personajelor, sufletul lor, caracterul lor. Domnia sa merge către un realism psihologic de mare portretist, redând nu numai aspectul fizic, şi acesta dificil de construit, dar simbolizând sufletul şi personalitatea modelului…

Nu avem decât să contemplăm lucrările sale cu ţărani, mai ales din Bucovina, pentru a vedea cum fiecare chip simbolizează ceva esenţial şi tipic: înţelepciunea omului bătrân, bunătatea ochilor stinşi, viclenia omului bogat, sfiiciunea şi melancolia fecioarei, conştiinţa că totul este trecător. Există în portretele acestea demnitatea şi drama omenească văzută din plin, precum şi diferen­ţierile mari ale psihologiei omeneşti.”

Petru Comărnescu, critic de artă

Evenimentul, 13 iunie 1943

 

george-lowendal-in-fata-sevaletului-1935
george-lowendal-in-fata-sevaletului-1935

Dacă era Lövendal seara, atunci sălile erau pline de studenţi… Cu această fire vulturească, unică, crea în jurul lui o stare specială, o epocă a lui, un antren de artă, de spirit… EI nu era convenţional şi multe lucruri nici nu le vedea, pentru că privea pe o altă dimensiune… Vorbea rapid, puternic, două-trei idei fantastice se elaborau într-un minut şi mai apostrofa pe altul, care a spus o prostie, îl reteza, cu bunătatea  copilului care nu ştia niciodată dacă a călcat pe o frunză lăsând, ştiu eu, ce ură în sufletul cuiva…

Bine s-a spus că este un Sadoveanu al picturii. Adică ţăranul pictat de el este o sinteză absolut totală: el nu mai este privit, să spunem, cum era la Grigorescu – idilic, cu o dragoste lirică… Să nu întelegeţi greşit, nu fac comparaţii de valoare… Nici ca la Andreescu, în durere, nici ca la Băncilă, în mizerie şi nici ca la Ressu, unde ţăranul este privit mai calm, mai complex, la munca lui, cu durerea lui dar şi cu bunătatea lui, cu mintea, cu firea lui… Lövendal face o sinteză mare, creând istorie din ţărani. Ţăranii lui Lövendal merg atavic, în străbuni, în tot ce se întâmplă, ei sunt ţara!…

Acest uriaş profesor – de fapt a fost fantastic în toate, nu doar ca profesor – ştia că dacă e să clădeşti un artist, atunci îl clădeşti ca artist. Lövendal lupta să le construiască firile, ca oameni; firile mărunte nu pot să facă lucruri speciale! EI ştia lucrul ăsta şi încerca să le dea duh, să Ie dea suflare!… Eu îi datorez enorm din formarea mea, acestui singur profesor al meu pentru că el a vrut să mă înveţe ceva, pentru că a fost singurul de la care am învăţat să fiu eu şi numai eu…

În concluzie, Lövendal este unul dintre marii noştri artişti naţionali, suntem fericiţi că există… pentru că, zic eu, fiecare naţie se adresează altei naţii prin ceea ce are ea mai bun, mai profund, mai durabil. Şi noi trebuie să ne adresăm Pământului cu artişti de talia lui Lövendal.

Sabin Balaşa, pictor

Cuvântarea din 24.02.1984 la MNAR

 

george-lowendal-in-expozitia-sa-personala-de-la-sala-mozart-bucuresti-1935
george-lowendal-in-expozitia-sa-personala-de-la-sala-mozart-bucuresti-1935

„Atât ca temperament, cât şi fascinat de frumuseţea Bucovinei, cu oamenii, peisajele şi mănăstirile ei, Lövendal este un romantic. De aici înţeresul documentar, migala cu care descrie până în cele mai mici detalii trăsăturile fizionomice şi vestimentare ale modelelor. Ca artist de secol XX însă, contaminat de curentele avangardiste, el îşi converteşte romantismul în expresionism. Drept urmare, în limitele descripţionismului fidel realităţii, el îşi permne totuşi exagerări, atât de specifice expresionismului european, nu prea obişnuite în arta românească dar în mare vogă la popoarele nordice, germanice în special, de unde pictorul îşi trăgea obârşia.

Oricât de amplu tratată, tema ţăranească nu epuizează creaţia lui Lövendal. Cu un interes egal pentru psihologia personajelor pictate, artristul realizează şi portretele unor scriitori, ale unor actori şi regizori, ale unor muncitori.

Această operă, deopotrivă vastă şi diversă ca subiect, ca stil şi ca tehnică are, putem spune, un numitor comun şi anume înaltul nivel de măiestrie la care este realizată.

De subliniat este mai cu seamă calitatea desenului, profundele cunoştinţe de anatomie, perspectivă, arhitectură, fineţea combinării culorilor adaptate fiecărui subiect. Un crochiu, o schiţă erau executate de acest maestru cu o iuţeală prodigioasă: putea să observe totul într-o clipă. Desena drăceşte, ca Dürer. Şi cât de expresivă, cât de bogată în semnificaţii ne apare galeria de portrete, cât de sugestive colţurile de natură şi câtă risipă de fantezie în decorurile şi schiţele de costum pentru diversele spectacole!”

Vasile Florea, critic de artă

 

Mănăstirile lui Lövendal nu-ţi vorbesc numai prin masivitatea zidurilor, ci şi prin spiritul lor profund creştin. Niciodată ele n-au inspirat atâta măreţie şi pitoresc ca în tablourile maestrului pictor.”

Camil Petrescu, scriitor şi publicist

pictorul-la-manastirea-voronet-fotografie-facuta-de-regizorul-de-film-documentar-ion-bostan-1963
pictorul-la-manastirea-voronet-fotografie-facuta-de-regizorul-de-film-documentar-ion-bostan-1963

Lövendal are un desen desăvârşit, un desen de mare maestru din Renaştere, are atâta culoare cât îi era necesar să întrupeze adevărul unui chip sau al unui peisaj… Lövendal aduce în pictură dincolo de perfecţiunea meşteşugului, un adevăr omenesc pe care îl poţi găsi numai la marii pictori, la marii scriitori… Oamenii, adică un interes pentru om, o apropiere, o dragoste de el, o revelaţie a naturii lui celei mai adânci, care m-au făcut să-l apropii de Rembrandt, mă fac să-l apropii şi de Tolstoi sau de Balzac. A zugrăvit o pătură întreagă a unui popor cu ce are ea mai caracteristic, mai profund, mai durabil…”

Lucia Demetrius, scriitoare şi publicistă

Gazeta Literară, 8 aprilie 1965

 

Pictorul, scenograful, actorul, balerinul, cu numele său cu tot, cu originile sale hiperboreene atât de insolite în spaţiul de la Carpaţi şi Dunăre, cu aristocratica sa vână de mai multe ori seculară şi de o europeană, cosmopolită integritate într-o lume aparent plebee şi ancestral demo­cratică va fi fost, fără doar şi poate, de-a lungul deceniilor vieţuirii sale la Cernăuţi sau la Bucureşti, o apariţie excepţionalp. Un fenomen, în felul său, şi un unicat.

Va fi fost George baron Lövendal, una din ultimele întruchipări ale acelei străvechi nostalgii germanice a Nordului pentru ţinuturile de la miazăzi, acea „Sehnsucht nach Süden” („dor de Sud”) care a străbătut secolele şi care începe cumva cu drumurile vikingilor spre Bosforul bizantin, traversând cnezatele ruseşti… Sau va fi aparţinut el acelei lumi interimperiale, singură în Europa, aici, în Răsăritul supus cândva ţarilor – în a căror capitală s-a născut Lövendal – dar supus şi dublei monarhii chesaro-crăieşti în a cărei fostă stăpânire care se numeşte Bucovina, „gura de rai” a românilor, acelaşi Lövendal a lăsat ce a avut mai bun în fiinţa sa?

Adunarea ţărănească (despre care scria Sadoveanu acum peste o jumătate de veac, cu prilejul unei expoziţii a lui Lövendal), este alcătuită pentru posteritate din sutele de portrete care întruchipează cea mai deplină, uneori dramatică, alteori fascinantă frescă a psihologiei rurale din întreaga noastră plastică românescă. O galerie ţărănească realizată în culorile pământii sau stinse ale cromaticii populare din acelaşi spaţiu, dar cu linia tăioasa, exasperantă uneori, a expresionismului germano-rusesc pe care pictorul îl va fi adâncit prin cultură şi temperament, foarte bine calchiat însă realităţilor unui univers pe cale de dispariţie pentru care Lövendal este un mărturisitor de preţ.”

Acad. Răzvan Theodorescu, critic de artă

george-lowendal-cu-fiica-cea-mare-lydia-si-ariadna-lowendal-cu-fiica-cea-mica-irina-cernauti-septembrie-1934
george-lowendal-cu-fiica-cea-mare-lydia-si-ariadna-lowendal-cu-fiica-cea-mica-irina-cernauti-septembrie-1934

Surse:

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.