Fundația Löwendal deschisă în Noaptea Muzeelor


Fundaţia Löwendal, Bucureşti, P-ţa Cantacuzino nr.1, lângă Parcul Ioanid

Sâmbată 15-16 mai este Noaptea muzeelor europene.
Dacă plecaţi în vizitareea muzeelor din Bucureşti nu ezitaţi să treceţi pragul Fundaţiei Löwendal din P-ţa Cantacuzino nr 1, care găzduieşte expoziţia „George baron Löwendal-În contextul avangardei europene din prima jumătate a secolului XX”, deschisă sâmbată până la ora 3 dimineaţa. Veţi descoperi o casă minunată în stil neoromânesc, cu exponate de o mare fineţe realizate de maestrul Löwendal de-a lungul vieţii sale. Portrete de artişti celebri realizate în cărbune, schiţe de scenografie din perioada regizoratului tehnic de la Teatrul Naţional din Cernăuţi, dar şi chipuri de ţărani şi mănăstiri din Bucovina, zona foarte dragă artistului. Expoziţia este deschisă până în data de 20 mai, între orele 10-18.
Intrarea este liberă.
Inaugurarea expoziţiei a avut loc în data de 10 mai şi s-a bucurat de prezenţa unui public numeros, printre aceştia numărându-se şi personalităţi din lumea culturală românească dar şi diplomaţi ai diferitelor misiuni diplomatice în România.

Fundaţia Löwendal este înfiinţată de Ariadna Avram, nepoata pictorului, moştenitoare a colecţiei George baron Löwendal.
Fundaţia îşi propune să promoveze tineri artişti atat în ţară cât şi în străinătate, dar şi organizarea de cursuri de artă pentru copii şi adulţi.

George Radu
PR & Events Manager – Fundaţia Löwendal

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.